O succinta analiza a noului Regulament al circulatiei rutiere

În data de 6 iunie 2007, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 131-XVI privind siguranţa circulaţiei rutiere. Totodată, prin legea dată, Parlamentul obligă Guvernul, ca în termenul respectiv să aducă actele sale normative la cerinţele legii date. Deci, primul şi cel mai important act din acest şir ar fi un Regulament de aplicare a legii date sau un Regulament al circulaţiei rutiere.
În acest context, Guvernul, prin Hotărârea sa din 4 martie 2009 a adoptat un nou Regulament al circulaţiei rutiere, iar eu am decis să aduc la cunoştinţa publicului larg o opinie asupra legislaţiei adoptate şi celei în proiect în problemele de circulaţie rutieră. Deci, ce-i nou în materie de legislaţie rutieră? Ce aduce nou şi ce schimbă pentru siguranţa rutieră a cetăţeanului această legislaţie? Ce a dorit să sublinieze autorul în cadrul unor texte din aceste acte legislative şi normative şi ce n-a văzut sau n-a dorit să vadă? Care este mesajul transmis de articolul cutare sau cutare? Cum trebuie interpretat articolul referitor la...? Aceste întrebări, nedumeriri sau nelămuriri au apărut la experţii în domeniu şi sunt sigur şi la cetăţenii interesaţi, volens-nolens, de această problemă!
De la început ar trebui spus faptul că o asemenea lege era necesară, însă sub un alt aspect de organizare.
Iniţial, s-a vorbit şi a fost conceput ca un Cod rutier, ceea ce ar fi fost ce-a mai bună variantă, atât pentru autorităţile statului, cât şi pentru cetăţean, iar în situaţia creată, varianta optimală ar fi fost un Regulament de aplicare a legii şi nu de modificare şi completare a reglementărilor existente, deoarece reglementările în vigoare nu mai corespund cerinţelor societăţii, prevederilor legislaţiei europene în domeniu şi mai mult, a relaţiei om – vehicul – drum. Nu m-am graşit când am spus de modificări şi competări, deoarece noul Regulament este practic redacţia celui vechi, cu unele modificări şi completării, având nedumerirea de ce ministerul justiţiei la „trecut” ca pe un act nou.
Să revenim însă la textul acestui document şi chiar de la articolul 2 este vizibil faptul, că autorii n-au dorit sau au emis nişte lucruri forte importante, cum ar fi noţiunile folosite în siguranţa rutieră, ca exemplu, supraveghere a traficului rutier, lucrări de drumuri, semnalizare rutieră, omologare, testare tehnică, control tehnic, etc, noţiuni care sunt folosite foarte larg în textul legii.
Dar legea fiind adoptată, se impune un alt mod de analiză, iar în acest articol, mă voi referi mai mult la Regulamentului circulaţiei rutiere, care în mod normal ar trebui să expună regulile în baza descrierii şi aplicării legii siguranţei traficului rutier. Deci, iniţial se aruncă în faţă o necorespundere a structurii proiectului cu structurarea legii adoptate, ce este foarte complicat de perceput pentru cei la care se adresează. În structură, acest document, este acelaşi ca şi cel vechi, cum am menţionat, fiind distinct în mare parte de prevederile legale.
Aşi crede că în structură, noul Regulament, pe cale de consecinţă trebuie să corespundă cu prevederile legii siguranţei traficului rutier, dar n-a fost să fie. Iar aici ajungem la veşnica problemă a legislaţiei moldoveneşti, care până la urmă se consideră a fi nefuncţională.
Totodată, să purcedem la o analiză a noului Regulament.
În acest document, ca şi în textul legii propriu zise, însăşi noţiunea de „accident în traficul rutier”, care din toate timpurile a fost „accident rutier” sau „accident de circulaţie”, ne vorbeşte de faptul că un asemenea caz este evenimentul care se produce urmare încălcării regulilor de circulaţie... şi aici îmi pun întrebarea: ce va face un conducător al unul autovehicul, în cazul când îşi accidentează maşina, sau mai mult, este rănit, prăbuşindu-se într-o groapă (lucrare) ne semnalizată corespunzător pe partea carosabilă a drumului? Ce-i acesta, accident de circulaţie sau incident sau altceva...?
Cred că, pentru aşi argumenta poziţia, autorul va face trimitere la o puzderie de poziţii din Regulament, care, practic, pentru orice acţiune în trafic, învinovăţeşte pe cel ce conduce şi ca exemplu, voi da doar una, înscrisă la poziţia 45 din Regulament, ce stipulează că „conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ţinând permanent seama de situaţia rutieră sau să aibă dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situaţiile periculoase, etc.”
Legislaţia europeană în problemă (nomenclatorul IRTAD - International Road Traffic and Accident Database), spune că:
accidentul de circulaţie este evenimentul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc;
b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale;
c) în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare;
d) s-a produs ca urmare a încălcării unei reguli de circulaţie.
Deci, poliţistul, neavând clar prescrisă situaţia, va “fabrica” actele de comitere a accidentului pe numele celui pătimit, din faptul că accidentul este un eveniment produs ca urmare a încălcării unei reguli de circulaţie. În mod normal, aici se impune şi o altă frază, prin care proprietarul sau deţinătorul al cărui autovehicul sau remorcă a fost avariat în alte împrejurări decît într-un accident de circulaţie, este obligat să anunţe imediat poliţia, să i se întocmească documentele de constatare a faptului, pentru a putea beneficia de asistenţa juridică şi asiguratorie necesară, ce ar limpezi lucrurile atât pentru agentul constatator, cât şi pentru cetăţean. Mai mult ca atât, fiind o problemă foarte importantă în sistemul de siguranţă rutieră, este cazul ca accidentul de circulaţie să fie detaliat clar într-un capitol separat.
Este bizar şi a faptul că orice participant la trafic care respectă Regulamentul dat este în drept să conteze pe faptul că şi ceilalţi participanţi la trafic execută cerinţele acestuia, expusă la pct. 4. Îmi pun întrebarea: În cazul când eu mă deplasez regulamentar şi „contez” că cel ce se deplasează, ca exemplu, în faţa mea şi fără a semnaliza corespunzător, face o manevră, făcându-mă în imposibilitate de a evita impactul, atunci, cine va fi de vină, cel care a „contat” sau cel care nu a respectat? Deci, consider, că este o prevedere ambiguă, care nu prezintă careva reglementare şi poate fi interpretată în fel şi chip.
La pct. 10 (1), poziţia (a) autorul ne vorbeşte că persoana care conduce un vehicul „trebuie” să fie apt din punct de vedere medical şi psihofiziologic, însă nu desfăşoară, unde se petrece acest control, de cine şi în ce condiţii. Mai mult ca atât, aptitudinile psihofiziologice sunt indicate ca domeniu de reglementare a Ministerului Sănătăţii. Deci, noi toţi trebuie să fim supuşi controlului psihiatric, adică medical, pe înţelesul autorilor, şi nu psihologic intelectual, cum este în întreaga lume civilizată. În concluzie, fiind testaţi anti-alcool şi droguri, fără careva argumentări în timp, se încearcă să fim impuşi şi vizorului psihiatrului sau autorii nu au studiat legislaţia comunitară în circulaţia rutieră, care spune că examinarea medicală şi psihologică se realizează în scopul stabilirii stării de sănătate, a calităţilor fizice şi a aptitudinilor necesare unui conducător de autovehicul. La acest punct, la general nu prea este clar de ce conducătorul „trebuie” şi nu este obligat să fie apt..., „să posede cunoştinţe”, dar nu este stipulat ce cunoştinţe, etc. Totodată, nu sunt stipulate cerinţele faţă de examinarea şi verificările medicale şi psihofiziologice. Aceasta se referă şi la acţiunile medicilor în cazul accidentelor de circulaţie.
La pct. 11, practic, situaţia este inversă, deoarece consider că obligativitatea la ceva survine şi prin posibilitatea emiterii unei sancţiuni pentru aceasta, iar prin faptul, că înainte de plecare şi în timpul deplasării persoana este obligată să verifice starea tehnică a vehiculului, autorul impune posibilitatea mai puţin persoanei, şi mult mai larg poliţistului de a interpreta pe larg această prevedere, mai cu seamă în cazul unui accident de circulaţie. Totodată, la obligativitatea de a cupla centura de siguranţă au fost omise femeile vizibil gravide. De ce o fi asta? În întreaga lume această prevedere există sau nu mi-e clar de ce n-au reacţionat responsabilii ministerului sănătăţii la o asemenea omitere.
Provoacă nedumerire şi suspiciune poziţia (4) la pct. 11, care prevede că conducătorii de vehicule sunt obligaţi să poarte echipament de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant, atunci când execută intervenţii la vehiculul care se află pe partea carosabilă a drumului public, deoarece legislaţia comunitară prevede această obligativitate doar pentru conducătorii autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, biciclişti şi motociclişti. Cred că este o prevedere impusă autorilor din afară...
Necătând la faptul, că pe drumurile Republicii Moldova, siguranţa în trafic a pietonilor este cea mai proastă, faţă de alţi participanţi la trafic, stipularea poziţiei (6) la pct. 11 din proiect pun şi mai multe întrebări. Practic, dacă în faţa trecerii pentru pietoni s-a oprit sau a redus viteza vre-un vehicul, conducătorii altor vehicule care se deplasează pe benzile alăturate pot continua deplasarea (???) asigurându-se că în faţa vehiculul menţionat nu sunt pietoni. Ce se întâmplă în acest caz cu pietonul? Ce se întâmplă cu pietonul când conducătorul autovehiculul virează la stânga sau la dreapta în intersecţie, etc? Deci, iarăşi pietonul rămâne în nesiguranţă absolută.
Vreau să-i „bucur” pe destinatarii principali ai acestui Regulament, că mai apar două servicii de control pe drumurile publice, care sunt angajaţii serviciului vamal, pentru care autorii nu sau obosit a informa în ce cazuri aceştea vor avea dreptul să facă aceste controale şi angajaţilor serviciului ecologic.
Şi iarăşi ne ciocnim de problemele medicale, în acest caz de acordarea asistenţei medicale necesare persoanelor accidentate. Mă refer la faptul, că conducătorul de autovehicul are mai multe obligaţii în acest caz, decât un lucrător medical. În acest caz este impus sistemul sovietic de gestionare a problemei, de pus totul pe spatele cetăţeanului şi nu a instituţiilor statului. Mă refer la obligativitatea punerii la dispoziţia poliţistului a autovehiculului pentru transportarea la instituţiile medicale a persoanelor care necesită asistenţă medicală urgentă, indiferent de direcţia de deplasare. Sunt conştient că este o măsură poate efectivă în acest sens, însă, aceasta poate avea şi alte aspecte juridice, de exemplu, în cazul în care persoana are leziuni interne de aşa natură, că intervenţia necalificată poate provoca agravarea situaţiei şi mai rău, moartea victimei. Atunci, cine va purta răspunderea juridică sau mergem pe acelaşi sistem, a murit, dumnezeu să-l odihnească! Cred că nu este corect şi în acest Regulament, acest capitol trebuie gestionat şi reglementat din punct de vedere a siguranţei cetăţeanului şi obligaţiilor autorităţilor competente şi nu a stereotipurilor de altădată. Iar exemple sunt cu duiumul.
Aceiaşi se referă şi la poziţia (12) la pct. 11 din Regulament, când vedem pe drum un obstacol sau o situaţie de natură să stânjenească fluenţa şi siguranţa traficului, suntem obligaţi să marcăm locul respectiv în conformitate cu nota la p. 37 din Regulament, şi în continuare nici un cuvând despre obligaţiile administratorului drumului.
Prevederile pct. 12, ce se referă la obligaţiile conducătorului auto în cazul implicării în un accident de circulaţie, sunt similare ca în Regulamentul vechi şi mă repet, nu a preluat prevederile comunitare la subiect. Deci, conducătorii de autovehicule vor avea aceleaşi probleme la stabilirea vinovăţiei şi gestionarea unui accident de circulaţie. Deci, accidentul de circulaţie trebuie descris în baza cerinţelor internaţionale şi sub aspectul dreptului cetăţeanului.
Sistemul european de siguranţă rutieră specifică că circulaţia pe drumurile publice se desfăşoară în conformitate cu regulile de circulaţie şi cu respectarea semnificaţiei semnalizării rutiere realizate prin mijloacele de semnalizare, semnalele şi indicaţiile poliţistului care dirijează circulaţia, semnalele speciale de avertizare luminoase sau sonore (semafoare, etc.), de semnalizare temporară şi semnalele conducătorilor de vehicule, cu care ar trebui să înceapă compartimentul „Organizarea şi dirijarea circulaţiei rutiere”, dealtfel, cum se specifică şi la alin. (2) din pct. 15.
Ca semnalizare rutieră, în afară de semnalele speciale de avertizare luminoasă sau sonoră (mă exprim astfel, deoarece, din acestea fac parte nu numai semafoarele, ci şi semnalele speciale de avertizare luminoase sau sonore de pe autovehiculele speciale, dispozitive de direcţionare a circulaţiei şi alte dispozitive speciale, etc.) sunt indicatoarele, marcajele şi alte dispozitive speciale.
Totodată, la acest capitol, este necesar de menţionat, că semnalizarea şi amenajările rutiere sunt asigurate, se instalează şi se întreţin de către administratorul drumului public numai cu avizul poliţiei rutiere şi trebuie să se constituie într-un sistem unitar, să se realizeze şi să se instaleze astfel încât să fie observate cu uşurinţă şi de la o distanţă adecvată atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, de cei cărora li se adresează şi trebuie să fie în deplină concordanţă între ele, precum şi într-o stare tehnică de funcţionare corespunzătoare, fiind în acest fel completat pe deplin prevederile alin. (1) la pct. 16. Mai mult ca atât, consider că ordinea de prioritate între mijloacele de semnalizare rutieră trebuie expusă mai clar pentru public, expunând-o pe criterii clare.
Ce se referă la capitolul V „Indicatoare rutiere”, consider că este necesar de preluat sistemul internaţional de semnalizare rutieră (SR EN 12899-1:2003 Indicatoare fixe pentru semnalizare verticală la drumuri).
La poziţia (2) din pct. 26 ar fi cazul de adăugat că pentru principalele indicatoare din această categorie sunt adoptate forme şi contururi specifice fiecăruia din ele, astfel încât să poată fi recunoscute foarte clar după forma lor cum sunt: triunghiul, cu vârful în jos, rombul şi octogonul.
În acest context, este necesar de revăzut pct. 26 din Regulament.



Este foarte stranie situaţia, că autorii insistă în Regulament la varianta şi forma veche (sovietică) a semnalizării rutiere, ne dorind aplicarea integrală a semnalizării stabilite de Convenţia asupra semnalizării rutiere sub aspectul european şi ca formă şi conţinut, motivând prin faptul, că vor fi necesare cheltuieli semnificative pentru schimbarea totală a semnalizării existente pe drumurile publice. Nimic mai neadevărat. Să pornim de la aceea că pe drumurile publice din Republica Moldova practic nu există semnalizare rutieră, iar înlocuirea acesteia cu semnalizare de tip nou nu va fi necesară, deoarece în textul hotărîrii se putea face menţiunea că semnalizarea rutieră stipulată în regulile scoase din uz va fi în uz, pînă la preschimbarea ei definitive, (după principiul schimbului de bani, ca exemplu). Mai mult ca atât, modificarea acesteia ca formă şi conţinut este doar în proporţie de 5 – 7 la sută. Totodată, Republica Moldova nu dispune de standarde şi norme ce ţine de semnalizarea rutieră, fiind preluate GOST-uri sovietice cu anul ediţiei 1976! Pe cale de consecinţă, se vor armoniza normele şi standardele europene, care şi prevăd toate prescripţiile tehnice de aplicare, clasificare, simboluri, amplasare, etc., care la moment sunt incluse de autori în Regulament în proporţie de 70 la sută. Ca exemplu, doar din punct de vedere al clasificării indicatoarele se clasifică după criterii de funcţionalitate, formă, dimensiuni, perioadă de utilizare, care sunt desfăşurate în context.
Deci, ca concluzie la acest proiect:
1. Autorii nu sau axat clar pe problemele existente în circulaţie: viteza, consumul de alcool şi droguri, pietoni;
2. N-au fost detaliat şi clar reglementate cerinţele şi atribuţiile faţă de examinarea medicală şi psihofiziologică şi obligaţiile instituţiilor medicale în cazuri de accidente de circulaţie;
3. N-a fost detaliat şi clar reglementate cerinţele şi atribuţiile în cazul accidentelor de circulaţie din toate poziţiile: educaţie, sănătate, poliţie, asigurări, persoană.
4. Nu se vorbeşte nimic despre metodele şi echipamentele de control ale poliţiei.