De ce sunt de vina "începătorii"?

„Începătorul” a ajuns în ultima perioadă de timp un punct de interferenţă şi „obiect” de manipulare pentru unele autorităţi guvernamentale, care se ascund în aşa fel de responsabilitatea pe care o au în siguranţa cetăţenilor pe drumurile publice din ţară.
Este vorba de conducătorul de vehicul începător, cu o vechime de „drept obţinut” de a conduce vehicule din categoriile A sau B, inclusiv, subcategoriile pe care le includ.
Istoric vorbind, accidentele de circulaţie rutieră sunt menţionate din cele mai vechi timpuri, de pe vremea carelor romane, a trăsurilor cu cai, sau, mai aproape, de la începuturile erei automobilistice (prima cursă automobilistică – Franţa, 1884).
Studiile întreprinse atât la noi cât şi în străinătate incriminează factorul uman în producerea a circa 80 - 90% din accidentele de circulaţie, factorilor tehnici sau rutieri, revenindu-le doar 10 - 20% din cazuri. Literatura de specialitate menţionează faptul că într-un minut, un conducător auto care rulează în condiţii medii de viteză şi trafic rutier, ia aproximativ 80 de decizii şi execută 60 de acţiuni.
Fiabilitatea sistemului om - maşină - mediu, respectiv, şofer - autovehicul - mediu rutier, depinde de fiabilitatea fiecărui element component în parte, pe primul loc situându-se însă omul de la volan cu defectele şi calităţile sale. Un autovehicul cu parametri tehnici ridicaţi dă rezultate diferite în funcţie de persoana care îl foloseşte şi întreţine.
Nu voi promova vinovăţia sau vice-versa omului sau unei sau altei autorităţi gestionare, ci voi încerca să prezint situaţia din mai multe aspecte, mai mult instituţional şi legislativ, care, consider că are un cuvânt greu de spus la acest subiect în ţara noastră.
Motivaţia este foarte mare şi importantă – viaţi şi integritatea corporală a acestor persoane, inclusiv şi a celorlalţi care, pe cale de consecinţă, sunt parte a procesului circulaţiei rutiere.
Care este punctul de reper de la care să pornim, când ne dorim să abordăm calitatea pregătirii celor care conduc un vehicul sau participă la traficul rutier în altă calitate? Cred că trebuie să începem de la legislaţie, şi consider că acest punct este Legea nr. 131/2007 privind siguranţa traficului rutier, care, la capitolul II (Competenţa autorităţilor de resort în domeniul traficului rutier) nu prevede expres cine autorizează înfiinţarea şi funcţionarea şcolilor pentru pregătirea conducătorilor de vehicule.
Legiuitorul a indicat că ministerul educaţiei este elaboratorul programelor educaţionale din domeniu şi a materialului didactic, stabilirea normelor metodologice şi organizarea pregătirii cadrelor didactice din domeniu (asupra căreia s-ar putea de polemizat) şi nici un cuvânt asupra asigurării în şcolile auto a pregătirii cursanţilor în vederea obţinerii permisului de conducere. Nu vedem aceste competenţe nici la ministerul de interne, care dealtfel şi le însuşeşte în o oarecare măsură şi nici la ministerul transporturilor şi infrastructurii drumurilor – care prin competenţele generale de activitate ar fi interesat în derularea lucrurilor în acest domeniu.
Pe altă parte a baghetei este Legea învăţământului nr. 547/1995, care declară că standardele educaţionale sunt stabilite de Ministerul educaţiei, dar nu spune nimic despre gestionarea pe trepte a sistemului de învăţământ.
Deci, după cum vedeţi, există problema, există subiectul, există domeniul de pregătire a conducătorilor de vehicule, dar nu există un sistem legislativ-normativ de stabilire a organizării şi gestionării acestui domeniu şi spre deosebire de multe alte domenii de pregătire şi educaţie, acesta, fără echivoc, din punct de vedere a siguranţei şi riscurilor faţă de individ, este cel mai periculos.
Conform Reportului mondial privind preîntâmpinarea traumatismului rutier, mai mult de 50% din fatalităţi în accidentele de circulaţie revin tinerilor şi adulţilor cu vârsta cuprinsă între 15 – 44 ani. Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 5-14 ani şi tinerii cu vârsta cuprinsă între 15-29 ani, traumatismul în accidente de circulaţie constituie a doua, ca frecvenţă, cauză a deceselor în lume, după bolile infecţioase – la cei de 5 – 14 ani şi SIDA – la cei de 15 – 29 ani. Această statistică vorbeşte de la sine despre esenţa necesităţii stabilirii unui sistem foarte rigid de educaţie şi ia-şi spune – sistem de educaţie pentru viaţă.
Cum se vede, cel mai înalt indice de risc de implicare în accidente de circulaţie este datorat şoferilor tineri, cu vârsta între 16 – 19 ani. Studiile de subiect, efectuate în ţările dezvoltate arată că riscul este foarte mare în primele 12 luni după obţinerea dreptului de a conduce . Factorii care influenţează asupra majorării riscului sunt:
- caracterul şofatului şi starea vehiculului (frecvent, adolescenţii iau maşina cu împrumut);
- particularităţile psihologice, ca exemplu, dorinţa de evidenţiere şi încrederea nemărginită în posibilităţile sale, aplicate faţă de vehicul;
- o foarte mare sensibilitate faţă de alcool (în raport cu persoanele de o vârstă mai înaintată);
- depăşirea vitezei sau depăşirea vitezei în raport cu viteza fluxului de transport – care este cea mai frecventă şi periculoasă greşeală a şoferilor tineri;
- circulaţia pe timp de noapte, este o altă cauză de accidente cu urmări grave a tinerilor este riscul de accident majorându-se de 3 ori în raport cu perioada de zi;
- transportarea pasagerilor, mai cu seamă de aceiaşi vârstă, este o altă cauză frecventă de implicare în accidente de circulaţie.
Ultimele două cauze sunt generale, ca cauzalitate şi prevalează ca pericol.
Referitor la pregătirea şi disponibilitatea de acumulare a cunoştinţelor, pot fi evidenţiate trei perioade de formare a unui conducător auto: perioada iniţială, care durează până la începerea unei pregătiri organizate, perioada şcolarizării propriu-zise şi perioada de formare continuă, după obţinerea permisului de conducere.
În perioada iniţială, un rol important revine învăţării şi familiarizării cu viaţa în cadrul unui grup de indivizi, ceea ce presupune formarea unei atitudini de respect faţă de regulile impuse, faţă de ceilalţi membri ai colectivităţii şi faţă de părerile lor. Totodată ar trebui ca educaţia să permită înţelegerea uşoară a faptului că libertatea fiecărui individ se manifestă în limitele acceptate de colectivitate. Iată de aici şi apar primele deprinderi de viaţă, care se reflectă asupra fiecărui individ în parte, în perioada studierii conduitei pe şosea. Dacă să raportă prevederile Legii învăţământului, facem referire la învăţământul preşcolar, primar, secundar, secundar general, liceal şi mediu de cultură generală.
În contextul celor expuse, o altă componentă formativă importantă de deprindere este exemplul permanent dat copilului în cadrul familiei referitor la comportamentul pe şosea. Se are în vedere că un copil începe să „înveţe” să conducă de pe scaunul din spate al maşinii familiei. El observă comportamentul părinţilor săi, dacă îşi pun totdeauna centurile de siguranţă, dacă respectă culorile semafoarelor, dacă se încadrează în limitele de viteze legale, dacă ei conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, etc. De asemenea, copiii pot recepta un stil de conducere agresiv, cu utilizarea unui limbaj vulgar, presărat cu insulte sau alte manifestări necivilizate. Asemenea atitudini vor fi însuşite de copii, ştiut fiind că ei tind să imite comportamentul părinţilor.
Următoarea fază, de formare în conducerea auto, inclusiv prin capacitatea de înţelegere a tuturor aspectelor de participare la traficul rutier, poate fi privită şi prin prisma manifestării personalităţii şi comportamentului social al individului, care îşi amplifică, prin intermediul unei maşini, intenţiile şi mişcările, cu consecinţe grave pentru semeni, când nivelul educaţional este redus. Aceasta este cauza fundamentală a ponderii mari a accidentelor rutiere în ţările în care este neglijată educaţia, mai cu seamă din punct de vedere a psihologiei individului, având în vedere extinderea numerică a automobilelor, generând probleme sociale importante, neîntâlnite în civilizaţiile evoluate.
La faza de formare continuă este importantă implicarea masivă a organizaţiilor profesionale din transporturi, care datorită cerinţelor internaţionale sunt nevoiţi să aplice cele mai bune practici în pregătire, fapt „impus” de constrângerile, şi de ordin financiar.
Ce avem în concluzie?
Este regretabil, dar pentru primele două faze de dezvoltare, dealtfel, cele mai importante, nu avem practic nimic reglementat.
Se impune o abordarea legislativă foarte operativă, urmată de o reformă instituţională la subiect, începând cu competenţele stabilite în Legea siguranţei traficului rutier, care stabileşte foarte clar competenţele Ministerului educaţiei, în ce priveşte educaţia rutieră, la care ne-am referit şi mai sus, totodată, stabilirea normelor metodologice şi organizarea pregătirii, perfecţionării, examinării şi atestării cadrelor didactice din domeniul pregătirii conducătorilor de autovehicule şi a personalului din sfera transporturilor rutiere fiindu-i atribuite Ministerului transporturilor şi infrastructurii drumurilor, cu excepţia pregătirii, perfecţionării, examinării şi atestării cadrelor didactice desemnate să efectueze activităţi de educaţie rutieră în instituţiile de învăţământ preşcolar primar, secundar, secundar general, liceal şi mediu de cultură generală.
Cu referire la Ministerul transporturilor şi infrastructurii drumurilor, această autoritate ar trebui să preia integral gestionarea pregătirii iniţiale şi formării continue a conducătorilor de vehicule, fapt recomandat şi de Directiva UE la subiect, nr. 2003/59/CEE, efectuând completările necesare în Legea siguranţei traficului rutier, cu referire la autorizarea înfiinţării şi funcţionării şcolilor pentru pregătirea conducătorilor de autovehicule, prin aceasta fiind exclusă licenţierea acestei activităţi de Camera de licenţiere. Mai mult, responsabilităţile acestui minister trebuie desfăşurate conform competenţelor şi funcţiilor atribuite de Guvern, ce nu corespund cu prevederile impuse de lege.
Şi competenţele Ministerului de interne ar trebui revăzute în acest context, multe din ele fiind străine atribuţiilor stabilite la subiect de Lege cu privire la poliţie şi atribuţiile stabilite de Guvern.
Efectuarea acestor modificări şi elaborarea unui act normativ de organizare şi funcţionare a şcolilor pentru pregătirea conducătorilor de autovehicule, cât şi o reglementare metodologică clară a educaţiei rutiere ar îmbunătăţi esenţa lucrurile în domeniu.